Un milion de bilete au fost vândute până acum pentru expoziţia „Toutankhamon: Le Trésor du Pharaon” („Tutankhamon: Comoara Faraonului”) de la Paris, care ar putea depăşi o expoziţie similară care a atras 1,2 milioane de vizitatori în 1967, au anunţat marţi organizatorii, relatează AFP.
Lansată pe 23 martie la Grande Halle de la Villette, în nordul Parisului, expoziţia prezintă 150 de obiecte provenite de la Muzeul din Cairo şi care au fost găsite în mormântul tânărului faraon în 1922. Datorită succesului de care se bucură, expoziţia a fost prelungită cu o săptămână, urmând a fi închisă pe 22 septembrie. Un sistem de rezervare a biletelor a fost creat, chiar înainte de lansarea expoziţiei, pentru a se evita cozile lungi.
Parisul este al doilea oraş în care poposeşte această expoziţie-eveniment, după Los Angeles. „Tutankhamon: Comoara Faraonului” urmează să ajungă apoi la Londra, urmată de Sydney. Turneul este prevăzut să se încheie în 2024 şi cuprinde alte câteva etape.
Transferul unei părţi a colecţiilor Muzeului din Cairo din Piaţa Tahrir către Marele Muzeu Egiptean din Giza, care urmează să îşi deschidă porţile în trei-patru ani, a permis mai multor obiecte remarcabile să poată părăsi în mod excepţional Egiptul pentru a fi prezentate în întreaga lume.
În 1967, expoziţia „Tutankhamon şi timpul său” din Franţa, inaugurată de André Malraux, la acel moment ministru al culturii, a prezentat doar 45 de exponate şi s-a bucurat de un succes imens, atrăgând un număr record de 1,2 milioane de vizitatori.
Sursa: agerpres.ro