În contextul informărilor meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie, în care sunt prognozate ninsori moderate și intensificări ale vântului în zonele montane din opt județe ale țării (Alba, Arad, Bihor, Bistrița – Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Satu – Mare), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus asigurarea rezervei de personal și activarea, la nevoie, a grupelor operative în unitățile vizate de vremea rea.
Astfel, în această perioadă, peste 1.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină cu peste 200 de mijloace tehnice în sprijinul autorităților administrației publice locale și populației din zonele unde s-ar putea produce evenimente care pot pune în pericol viața semenilor sau a bunurilor acestora.
În zonele aflate sub incidența informărilor meteorologice, misiunile de acordare a primului ajutor medical calificat vor fi asigurate de 40 echipaje SMURD, numărul acestora putând fi suplimentat, prin dislocarea altor echipaje din județele limitrofe.
De asemenea, conform măsurilor dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, detașamente de pompieri sunt pregătite să intervină în sprijinul echipajelor operative din zonele pentru care sunt prognozate fenomene de vreme rea, pentru asigurarea protecției populației, limitarea și înlăturarea eventualelor efecte negative.
Totodată, pentru optimizarea misiunilor de răspuns, mijloacele specifice de intervenție ale pompierilor salvatori pot fi completate, la nevoie, cu utilaje ale CNADNR, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituții.
Având în vedere că pentru această perioadă sunt prognozate și ploi în mai multe zone ale țării, comisii mixte formate din reprezentanți ai instituției noastre și ai autorităților administrației publice locale execută misiuni de recunoaștere în zonele potențial a fi afectate, cu accent pe starea lucrărilor de apărare și a evoluției debitelor și nivelurilor cursurilor de apă.
Evoluția fenomenelor meteorologic va fi permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.