La data de 29.01.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Structura Centrală au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpaților I.M.A.și B.V.V.: I. M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit internațional de droguri de mare risc și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, B. V. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată (două acte materiale) și instigare la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în noaptea de 27/28.01.2017 inculpatul B. V. V., a introdus pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei NĂDLAC, județul Arad, pe cale rutieră, din Spania, o parte disimulată într-un aparat de sudură tip autogen, cantitatea netă de 2.218,13 grame cocaină, droguri de mare risc pe care ulterior le-a transportat până pe raza municipiului Pitești, județul Argeș.
S-a reținut că inculpatul B. V. V a traficat cantitatea de droguri de mare risc la instigarea inculpatului I. M. A., care i-a solicitat să introducă cocaina pe teritoriul României, să o transporte ulterior până în București, unde i-a predat acestuia drogurile de mare risc.
La data de 29.01.2017, în jurul orelor 02:20, inculpatul I. M. A. a fost prins în flagrant în București, în timp ce deținea, fără drept, în vederea traficării, drogurile anterior menționate.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul I. M. A. era implicat pe lângă activitățile infracționale de trafic internațional de droguri de mare risc (cocaină) și în activități de trafic ilicit de droguri de mare risc, constând în comercializarea de cocaină la prețuri cuprinse între 350-400 lei/gram, îndeosebi cu ocazia unor petreceri private, dar și cu prilejul întâlnirilor din diferite discoteci din București.
În cauză a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2.200 grame cocaină de foarte bună calitate, al cărei preț de vânzare pe ‘piața neagră’ a drogurilor din capitală ar fi dus la câștiguri de aproximativ 220.000 euro (la prețul de 100 euro/gram cocaină).
La data de 30.01.2017 Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești.