Peste cinci sute de arădeni au apelat Telefonul Copilului, în 2016

by Florian Popa

Pentru sesizarea situaţiilor în care sănătatea şi siguranţa unui copil este pusă în pericol, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (DGASPC) dispune de un serviciu specializat – Telefonul de Urgență – Echipa Mobilă.

Astfel, numărul de telefon 0257-983 poate fi apelat în orice moment al zilei, de către orice persoană care doreşte să semnaleze cazuri de copii abuzaţi, neglijaţi, aflaţi în situaţie de risc sau în dificultate, situaţii de abuz fizic, emoţional, sexual, neglijare şi exploatare a copilului, a victimei violenței în familie precum și a persoanelor adulte vulnerabil social.

În anul 2016 au fost înregistrate telefonic, la 0257-983, peste 560 de sesizări. Comparând cu anul anterior, se observă o ușoară scădere a numărului apelurilor, în 2015 fiind înregistrate peste 600. În aproape 30 de cazuri din cele semnalate a fost nevoie de dispunerea de măsuri în regim de urgență, iar alte 76 de cazuri au fost soluționate prin interventia Echipei Mobile.

„Din fișele de convorbire înregistrate situația raportată pe tipuri de abuz semnalate se prezintă astfel: 61 apeluri în care au fost sesizate cazuri de neglijări, 38 apeluri pe abuz fizic, 2 apeluri abuz sexual, 3 apeluri abuz emoțional, plus 36 de alte tipuri de sesizări (comportament predelincvent, fuga de la domiciliu, absenteism școlar, consum de substanțe interzise etc). Intervenţia în regim de urgență se realizează cu Echipa Mobilă, care se deplasează în teren pentru evaluare şi intervenţie în aceste situaţii de criză. Echipa mobilă este compusă dintr-un consilier cu studii superioare socio-umane şi un poliţist, în baza unui parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Arad“, declară Erika Stark, directorul DGASPC Arad.

În funcție de situația semnalată consilierii Telefonului de Urgenta – Echipa Mobila din subordinea DGASPC Arad pot lua măsuri pentru minimalizarea consecinţelor situațiilor semnalate, vizându-se reducerea considerabilă a acestora şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copilului, victimei violenței în familie sau a persoanei adulte vulnerabil social pe plan local şi judeţean, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Activitatea Telefonului de Urgență are caracter permanent și se desfășoară în 2 ture, în intervalul 8.00-15.00 și 15.00 – 22.00 – 7 zile /săptămână.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate