Peste 85.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore

by Cristian Dobre

Aproximativ 85.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 29.700 de mijloace de transport (dintre care 13.500 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează marţi IGPF.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES, nu s-a permis intrarea în ţară a 168 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

„Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 85.900 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 29.700 mijloace de transport (dintre care 13.500 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 40.600 de persoane cu 14.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 45.300 de persoane cu 15.700 mijloace de transport”, precizează sursa citată.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 28.200 de persoane şi 14.700 de mijloace de transport (7.400 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.000 de persoane cu 5.700 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 29 de fapte ilegale (13 infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 56.900 de lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 8.300 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 168 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 15 cetăţeni români din diferite motive legale, se mai arată în comunicatul citat.

Facebook Comments