Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75% vor să participe la slujba de Înviere din acest an, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research. De asemenea, 32% dintre români consideră că Paştele este mai mult despre conexiunea şi comunicarea cu cei dragi, în timp ce 31% se concentrează mai mult pe tradiţii şi obiceiuri. Peste 67% dintre români intenţionează să cumpere cadouri cu ocazia Paştelui, în special copiilor (64%) sau partenere/ului de viaţă (60%), iar procentul celor care doresc să călătorească în timpul Sărbătorilor Pascale a crescut de la 11% în 2023 la 16% în 2024.
Studiul derulat de Reveal Marketing Research şi-a propus să afle mai multe detalii despre cum se pregătesc românii în aşteptarea sărbătorilor de Paşte şi în ce măsură comportamentele şi nevoile acestora s-au schimbat comparativ cu studiul similar desfăşurat anul trecut. Acesta a arătat că 44% dintre români au observat transformări în sărbătorirea Paştelui în ultimii ani.
„Ca o tendinţă notabilă, observăm o creştere semnificativă în procentul celor care doresc să călătorească, în ţară sau în străinătate, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, de la 11% (2023) la 16% (2024). De asemenea, se remarcă faptul că cei cu vârste cuprinse între 35-44 de ani sunt cei mai dornici să aleagă astfel de experienţe (21%). În ceea ce priveşte persoanele în compania cărora se va petrece ziua de Paşte, tradiţia se păstrează, cei mai mulţi români alegând să petreacă această sărbătoare în familie, alături de partenerul de viaţă (67%), copii (51%) sau părinţi (46%). Totodată, tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 de ani sunt cei care menţionează în măsură semnificativ mai mare petrecerea sărbătorii alături de grupul de prieteni (41% vs. 27% total eşantion)”, se menţionează în studiul Reveal Marketing Research.
Referitor la însemnătatea Paştelui pentru români, 32% dintre aceştia pun accentul pe conexiunea şi comunicarea cu cei dragi, în timp ce 31% se concentrează mai mult pe tradiţii şi obiceiuri. Interesant este că pentru 27% dintre respondenţi, Paştele înseamnă o combinaţie echilibrată între legăturile interpersonale şi tradiţii.
Paştele este despre conexiuni interpersonale, 66% dintre respondenţi menţionând că există persoane dragi în viaţa lor care locuiesc în afara localităţii, cu care şi-ar dori să petreacă Sărbătorile Pascale. Astfel că, cei mai mulţi vor folosi tehnologia pentru a se simţi mai aproape de cei dragi care sunt departe, transmiţându-le urări de Paşte prin mesaje text (62%) sau optând pentru apeluri telefonice sau video (59%).
„Simbolistica tradiţiilor pascale este percepută diferit în rândul românilor, cei mai mulţi (41%) considerând că acestea reprezintă o ancoră în trecut şi o conexiune profundă cu familia şi valorile fundamentale, în timp ce pentru 32% aceste tradiţii reprezintă o oază de linişte şi tradiţie într-o lume modernă tehnologizată excesiv. În aceeaşi ordine de idei, 18% susţin că tradiţiile pascale s-au estompat în timp, din dorinţa de a le adapta stilului de viaţă actual, atitudine mai des întâlnită în rândul celor cu vârste cuprinse între 35-44 ani (24%)”, relevă sursa citată.
În general, românii se simt confortabil să participe la activităţile pascale şi să sărbătorească în mod tradiţional (58%), acest sentiment de confort fiind mai pronunţat în rândul persoanelor mature, peste 55 de ani, în cazul cărora procentul ajunge la 65%.
Pe de altă parte, reprezentanţii generaţiei tinere, cu vârste între 18 şi 34 de ani, declară într-o mai mare măsură că se simt presaţi să participe la anumite activităţi pascale, chiar dacă îşi menţin propriile preferinţe (38% vs. 22% total eşantion), iar 11% dintre români simt că trebuie să facă compromisuri în ceea ce priveşte modul de sărbătorire a Paştelui, scrie agerpres.ro.
Potrivit cercetării, 44% dintre români au observat schimbări în modul în care sărbătoresc Paştele în ultimii ani, cu o creştere semnificativă în cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-34 de ani (58%) şi o rată mai mică în rândul persoanelor mature peste 55 de ani (32%).
Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie
Facebook Comments