Consiliul Judeţean Arad implementează proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”. Proiectul este finanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 2 – „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric”. Valoarea totală a proiectului este 112.324.234,00 lei, din care valoare eligibilă conform POS, 107.690.164,00 lei. Cofinanţarea Uniunii Europene prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională este 80% din valoarea eligibilă, respectiv 80.574.715,00 lei, restul venind de la bugetul de stat (18%) şi de la bugetul local (2%).
Obiectivele proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Arad” sunt:
- Implementarea colectării deşeurilor la nivelul întregului judeţ – achiziţionarea de containere, pubele şi mijloace de transport, astfel încât să se asigure un grad de acoperire cu servicii de salubrizare de 100 % atât în mediul urban, cât şi în mediul rural;
- Implementarea colectării selective a deşeurilor reciclabile atât în urban cât şi rural;
- Implementarea colectării selective a deşeurilor biodegradabile de la 80% din casele din mediul urban, din Zona 1- Arad, Nădlac, Pecica, Sântana, Pâncota, Curtici şi Zona 3 Ineu;
- Construirea unei staţii de transfer, staţii de sortare şi staţii de compostare în Zona 3 Ineu (Mocrea);
- Construirea unei staţii de compostare la Arad, care va servi Zona 1, Zona 2, Zona 5;
- Construirea unor staţii de transfer la Chişineu – Criş, Sebiş, Bârzava;
- Închiderea depozitelor neconforme de la Arad (Câmpul Liniştii şi Poetului), Nădlac, Pecica, Sântana, Curtici, Pâncota, Chişineu – Criş, Ineu, Sebiş;
- Achiziţionarea unui concasor mobil pentru deşeurile provenite din construcţii şi demolări, pentru valorificarea acestor tipuri de deşeuri.
- Implementarea compostării individuale la 80% din gospodăriile din mediul rural – achiziţionarea unităţilor de compostare individuală.
- Lucrările prevăzute a fi implementate în cadrul proiectului au fost iniţial derulate în perioada 2010-2012 prin intermediul unui singur contract de lucrări: „Construcţia staţiilor de transfer, staţiilor de compostare şi a staţiei de sortare, închiderea şi reabilitarea depozitelor neconforme municipale de deşeuri şi închiderea depozitelor necontrolate de deşeuri din zonele rurale, în judeţul Arad, Romania”, atribuit prin sesiune de licitaţie Asocierii: S.C. Confort S.A. şi S.C. Vel Service S.R.L. Contractul menţionat a ajuns la termen în ceea ce priveşte execuţia lucrărilor în data de 07.10.2012, fără a fi însă finalizat.
Implementarea lucrărilor a fost reluată în luna noiembrie 2014, prin relicitarea şi atribuirea a două contracte de lucrări separate: „Construcţia staţiilor de transfer, staţiilor de compostare şi a staţiei de sortare în judeţul Arad – rest de executat, parte componentă a „Sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad” şi „Închidere depozite neconforme în judeţul Arad – rest de executat, parte componentă a „Sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”.
Contractul de lucrări nr. 140 din 14.11.2014, „Construcţia staţiilor de transfer, staţiilor de compostare şi a staţiei de sortare în judeţul Arad – rest de executat, parte componentă a „Sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”, în valoare de 16.517.398,17 lei, a fost atribuit prin licitaţie deschisă Asocierii: S.C. KASDUM-GF S.R.L., S.C. CONSTRUCTIM S.A., S.C. TEHNIMARKET S.R.L., S.C. SPAŢIU UAD S.R.L. Lucrările au demarat efectiv la data de 1 martie 2015 şi prevăd proiectarea şi execuţia de lucrări pentru următoarele obiective de investiţie:
- Staţie de transfer Chişineu-Criş – capacitate de procesare – 7075 t deşeuri municipale/an;
- Staţie de transfer Bârzava – capacitate de procesare – 6250 t deşeuri municipale/an;
- Staţie de transfer Sebiş – capacitate de procesare – 8375 t deşeuri municipale/an;
- Staţie de transfer, staţie de compostare şi staţie de sortare Mocrea, cu următoarele capacităţi de procesare: transfer – 4875 t deşeuri municipale/an; sortare – 6100 t deşeuri municipale/an şi compostare – 700 t deşeuri municipale/an;
- Staţie de compostare Arad (CET) – capacitate de procesare – 19000 t deşeuri municipale/an;
Stadiul fizic actual al implementării lucrărilor la nivel de contract este apreciat la 75%, momentul finalizării acestora fiind estimat pentru începutul lunii decembrie 2015.
Contractul de lucrări nr. 132 din 03.11.2014, „Închidere depozite neconforme în judeţul Arad – rest de executat, parte componentă a „Sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”, în valoare de 5.263.971,51 lei, a fost atribuit prin licitaţie dechisă Asocierii: S.C. KASDUM-GF S.R.L. & S.C. CONSTRUCTIM S.A.. Lucrările au demarat efectiv la data de 1 martie 2015 şi prevăd execuţia de lucrări pentru următoarele obiective de investiţie:
- Închidere depozit neconform municipiul Arad, strada Câmpul Liniştii
- Închidere depozit neconform municipiul Arad, strada Poetului
- Închidere depozit neconform Oraşul Chişineu-Criş
- Închidere depozit neconform Oraşul Ineu
- Închidere depozit neconform Oraşul Nădlac
- Închidere depozit neconform Oraşul Sebiş
- Închidere depozit neconform Oraşul Curtici
- Închidere depozit neconform Oraşul Pâncota
- Închidere depozit neconform Oraşul Pecica
- Închidere depozit neconform Oraşul Sântana
- Închidere depozit neconform Oraşul Bârzava
Stadiul fizic actual al implementării lucrărilor la nivel de contract este apreciat la 90%, momentul finalizării acestora fiind estimat pentru începutul lunii decembrie 2015.