Peste 500.000 de persoane au tranzitat graniţele României în ultimele 24 de ore

by Andreea Radu

Peste 500.000 de persoane au tranzitat frontiera României în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost înregistrate peste 137.100 de mijloace de transport. Aglomerația este provocată de oamenii care pleacă sau revin din vacanță, scrie antena3.ro.
Potrivit Poliției de Frontieră, sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 503.400 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 137.100 de mijloace de transport.
La nivel național, comparativ cu perioada similară a anului trecut, când au efectuat formalităţile de control aproximativ 297.000 de persoane pe ambele sensuri, în acest an se constată o creştere de aproximativ 69%.
La frontiera româno-ungară s-a înregistrat cel mai mare trafic, aproximativ 235.000 de persoane, în creștere cu 153% față de perioada similară a anului trecut când au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 92.700 de persoane.
Pe sensul de intrare în România au fost 257.178 de persoane, dintre care 18.082 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 până la data de 05.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.413.351 cetăţeni ucraineni.
Aglomerația va continua și în perioada următoare, așa că Poliția de Frontieră a luat măsuri speciale.
„Ne aflăm în plin sezon estival, iar la fiecare sfârşit de săptămână ne aşteptăm la o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului. Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria, pentru dispunerea unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate”, a transmis Poliția de Frontieră.
Polițiștii de frontieră le recomandă șoferilor să nu utilizeze aceleași puncte de trecere a frontierei.
„Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea, de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, recomandăm cetăţenilor să tranziteze şi prin celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor. Reamintim că, la granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei”, au explicat reprezentanții Poliției de Frontieră.
În această perioadă, Poliția de Frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Facebook Comments