Cea de-a 7-a ediție a „Caravanei Metropolis” a debutat cu dreptul anul acesta pe 3 iulie, la Arad, aducând cele mai bune filme europene, proiectate în aer liber.
Astfel, în perioada 3-8 iulie, peste 4.000 de arădeni s-au bucurat de proiecții la standarde europene ale unora dintre cele mai apreciate filme de pe bătrânul continent, fiind prezenți cu familia sau prietenii în Parcul Mihai Eminescu.
În cadrul „Caravanei Metropolis” au fost proiectate filme precum „In the Fade” al lui Fatih Akin (Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, Premiul pentru cea mai bună actriță – Diane Kruger, Cannes 2017), „Cu drag, van Gogh” (Hugh Welchman, Dorota Kobiela), nominalizat la Oscar și la Globul de Aur pentru Cea mai bună animație, „Pătratul” (Regia: Ruben Östlund), Câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2017, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2018, câștigător a 6 premii ale Academiei Europene de Film.
De asemenea, filmele „Nebune de fericire” (Regia: Paolo Virzi) și „La revedere acolo sus” (Regia: Albert Dupontel), distins cu cinci Premii Cesar au încheat lista lungmetrajelor internaționale prezentate la Arad.
În ultima zi, vremea nepotrivită proiecțiilor în aer liber a făcut ca filmul documentar „România neîmblânzită” (Regia: Tom Barton-Humphreys, cu vocea inconfundabilă a actorului Victor Rebengiuc) să fie mutat în sala Cinematografului Arta.
„Le mulțumim arădenilor care au venit în număr atât de mare la proiecții! Sperăm că prin programarea de anul acesta am reușit să le trezim interesul pentru filmele de artă și filmele de autor și că vor merge să le urmărească și la cinematografele clasice din Arad, pe parcursul anului. Promitem să revenim în 2019 și le mulțumim și autorităților locale, sponsorilor și partenerilor noștri, fără de care acest proiect nu ar fi avut un asemenea succes!”, a declarat după încheierea evenimentului Ligia Keșișian – Mitulescu, directorul artistic al Caravanei Metropolis.
Asociația Culturală Metropolis organizează anual, în sezonul cald, Caravana Metropolis – Cinema în aer liber, cel mai amplu eveniment de acest gen din România. Cele mai noi filme europene, premiate la festivaluri precum Cannes, Berlin sau Sundance, călătoresc în mai multe orașe din țară, împreună cu un echipament performant, un proiector digital mobil de 18 000 lumeni și un ecran gonflabil de 120mp, pentru o calitate a proiecției întâlnită în marile cinematografe din Europa.
În condițiile în care cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989, numărul cinematografelor a scăzut, iar în unele orașe nici nu există săli de cinema, Caravana Metropolis urmărește facilitarea accesului publicului larg la film, diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber și a ofertei de film, prin prezentarea unor producții de cea mai înaltă calitate artistică.
Caravana Metropolis a intrat în 2015 în rețeaua Europa Cinemas și a fost recunoscută ca fiind evenimentul din România care atrage cei mai mulți spectatori la filmul european și de artă. La primele ediții, în anii 2012-2017, peste 370 000 persoane au ales să își petreacă serile de vară urmărind cele mai bune filme, pe marele ecran al Caravanei.
Caravana Metropolis este un eveniment organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, susținut de AXN, co-finanțat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.