PESTE 350.000 DE PERSOANE SUNT AȘTEPTATE LA FESTIVALUL UNTOLD

by Dana B.

Festivalul Untold, la care organizatorii estimează participare a 350.000 de persoane, va începe joi la Cluj-Napoca. Principala scenă a festivalului, care este în prezent unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din țară, va fi cel mai mare podium amenajat în România, depășindu-l ca suprafață pe cel de anul trecut, care a fost construit pe același amplasament, respectiv stadionul Cluj Arena.

Potrivit organizatorilor scena va avea o înălțime de 28 de metri și o deschidere de 120 de metri, urmând să fie amplasat un număr dublu de echipamente față de prima ediție a festivalului, care a fost anul trecut, când Cluj-Napoca a deținut titlul de „Capitală Europeană de Tineret”, iar Untold a fost principalul eveniment al acestei manifestări.

„Vom avea o producție mai impresionantă decât cea de anul trecut. Scena principală de pe stadionul Cluj Arena va fi cea mai mare amplasată în România, cu decor și echipamente, având o înălțime de 28 de metri și o deschidere de 120 de metri. Vom avea un număr dublu de echipamente față de anul trecut, vom avea lasere, focuri de artificii, lumini pe întreg perimetrul stadionului, ecrane mai mari la scenă”, a spus directorul general al Untold, Bogdan Buta.

Una dintre atracțiile festivalului va fi prezența, pe scenă, ca DJ, a lui Hodor, personajul din „Game of Thrones”. Actorul Kristian Nairn, care interpretează acest personaj este pasionat de muzica house și este, de mai bine de cinci ani, un DJ extrem de cunoscut în cluburile din Marea Britanie și nu numai, pentru show-urile sale Rave of Thrones și 7 Sessions.

La ediția din acest an sunt așteptați să urce, pe cele 10 scene ale Festivalului Untold, peste 150 de artiști atât din România cât și din întreaga lume.

În acest an, conceptul creativ al festivalului pornește de la poveștile nespuse ale Transilvaniei.

„În acest an ne-am dorit să exploatăm mitologia nopții, acolo unde Transilvania se înscrie cu succes datorită sutelor de legende povestite sau scrise. (…) Forța festivalului vine tocmai din istoria regiunii, Clujul fiind și în trecut și în prezent polul de interes al Transilvaniei”, susțin organizatorii pe site-ul festivalului.

Astfel, potrivit sursei citate, personajul principal care face posibilă legătura dintre cele două lumi este Magicianul, singurul care poate călători în timp și poate aduce magia trecutului în prezent. Magicianul are la îndemână simboluri specifice transilvănene. La fel, Oglinda este portalul care trasează granița dintre lumi, Luna este cea care luminează tot ceea ce este nevăzut, Constelația Lira, fiind harpa lui Orpheus, poate trezi la viață orice prin muzica ei, Copacii însuflețiți, zânele și celelalte elemente vin să completeze atmosfera de magie și povestea. Toate aceste simboluri se vor regăsi în festival în decorațiuni și activări.

Dat fiind faptul că organizatorii se așteaptă, la această ediție, la o participare mai numeroasă decât cea de anul trecut, anul acesta vor fi mult sporite și măsurile de securitate, atât pentru a se asigura o bună desfășurare a concertelor, dar și din cauza contextului internațional.

Astfel, 900 de jandarmi, polițiști, pompieri și piloți ai M.A.I. vor acționa în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.

„Pentru bună desfășurare a acestui eveniment, la care organizatorul estimează prezența a peste 350 de mii de participanți, Jandarmeria, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au luat măsuri suplimentare în vederea asigurării și menținerii ordinii publice, prin intensificarea acțiunilor de patrulare și acțiuni preventive, atât în proximitatea locului de desfășurarea a evenimentului, cât și în zonele de cazare și pe traseele care converg către locația evenimentului’, se arată într-un comunicat al Grupării Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca transmis miercuri AGERPRES.

În toată perioada festivalului, care se desfășoară între 4 și 7 august, reprezentanții forțelor de ordine publică vor executa misiuni de patrulare ce vizează menținerea și asigurarea ordinii publice, în zona gărilor, aeroportului, în mijloacele de transport în comun, precum în zonele de cazare a turiștilor români și străini.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj va monitoriza și evalua tipurile de risc aflate în domeniul său de competență, fiind în măsură să execute, la nevoie, operațiuni de evacuare a persoanelor, de stingere a incendiilor, descarcerare și acordare a primului ajutor medical de urgență.

Pe timpul desfășurării acestui eveniment, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. va survola zona, cu misiunea de a monitoriza și transmite în timp operativ datele și imaginile necesare pentru bună desfășurare a acestui eveniment.

Pentru acest eveniment, municipalitatea a impus anumite restricții de circulație în zona stadionului, transportul în comun funcționând pe cinci linii, pe timpul nopții.

A doua ediție a Festivalului Untold va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 4 — 7 august. Principalele concerte așteptate sunt ale Hardwell, Tiesto, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Afrojack, Martin Garrix. Organizatorii estimează un public de peste 300.000 de persoane.

Prima ediție Untold a atras, în 2015, în Cluj-Napoca peste 240.000 de oameni prezenți la cele patru zile de festival, care a reunit peste 150 de artiști. Untold a primit în 2015 premiul „Best Major European Festival” încă de la prima ediție.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments