Peste 3.700 de pachete cu ţigări, ascunse  în plafonul unei autoutilitare, descoperite în vama Nădlac 

by Cristian Dobre

           Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au descoperit, ascunse într-o autoutilitară condusă de un cetățean ucrainean, 3.750 pachete de ţigări, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

 În data de 16.04.2018, în jurul orei 22.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul ucrainean V.M., în vârstă de 37 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Renault, înmatriculată în Bulgaria.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă într-un spațiu special amenajat situat în plafonul mijlocului de transport, cantitatea de 3.750 pachete de ţigări, diferite mărci, pentru care persoana în cauză nu deținea documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 43.875 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar mijlocul de transport în valoare de 12.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Arad.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

 

Facebook Comments