Peste 23.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

by Cristian Dobre

Aproximativ 23.300 de persoane, atât români cât și cetăţeni străini, dar şi peste 16.800 mijloace de transport au trecut frontiera în ultimele 24 de ore.

Pe sensul de intrare au fost 10.800 de persoane cu 8.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 12.500 persoane cu 8.400 mijloace de transport, potrivit Poliţiei de frontieră.

În aceeaşi perioadă, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 13.000 de persoane şi 10.000 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 6.600 de persoane cu 5.300 mijloace de transport.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare, pentru că, în afara controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

În punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat 41 fapte ilegale (9 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

De asemenea, au fost descoperite bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 203.300 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 26.800 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară unui cetăţean străin, care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui cetăţean român din diferite motive legale.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments