Peste 200 de arădeni au participat sâmbătă la un miting de solidaritate cu familiile de români ai căror copii au fost luați de autoritățile norvegiene. Mitingul a fost organizat de Asociația Christian Businessmen & Professionals of Romania din Arad în fața Prefecturii.
Participanții purtau pancarte și bannere pe care era scris: ‘Norvegia, înapoiază copiii familiei Bodnariu’, ‘Barnevernet is childhood killer’, ‘The children belong to the family’.
Au luat cuvântul specialiști în drept și protecția copilului, care și-au exprimat punctele de vedere cu privire la legislația norvegiană în domeniul protecției copilului.
‘În ciuda frigului, la această mișcare de suflet au luat parte peste 200 de arădeni, dorința participanților fiind ca semnalul pe care l-am tras să fie unul puternic, menit să sensibilizeze autoritățile norvegiene, și care să facă dreptate pentru familiile de români cărora le-au fost luați copiii în mod abuziv. Este foarte important să continuăm, să ne facem auziți de autoritățile românești, de Ambasada Norvegiei, de toți ceilalți care pot să aibă un cuvânt de apărare în cazul familiilor Bodnariu, Nan, Rădulescu, al tuturor familiilor de români care au fost abuzate de Barnevernet din Norvegia’, a declarat pentru AGERPRES Samuel Caba, președintele Asociației Christian Businessmen & Professionals of Romania Arad.
La finalul mitingului, participanții au semnat o notă de protest, care va fi transmisă Ambasadei Norvegiei și autorităților române.
Sursa: agerpres.ro