Peste 2.200 de persoane legitimate într-o zi pentru nepurtarea măștii

by Adrian Pavel

În ziua de 9 februarie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.266 de persoane, verificate 130 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 37 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 23.260 de lei, dintre care 11, în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.

Facebook Comments