Peste 15 tone de deşeuri din materiale textile, descoperite într-un TIR, la Nădlac II

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul unui mijloc de transport încărcat cu peste 15 tone de deșeuri din materiale textile.
Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijlocului de transport şi a bunurilor transportate, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare unui astfel de transport.
Astăzi dimineaţă, ora 06.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a unui mijloc de transport condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri ce constau în materiale textile de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu peste 15 de tone de deșeuri ce constau în materiale textile, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
Având în vedere cele constate, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate