Cei aproximativ 116.000 de turiști români care și-au petrecut minivacanța de Paște/1 Mai în stațiuni din țară și străinătate au cheltuit 47 de milioane de lei (peste 10,4 milioane de euro), mai puțin cu 38% față de anul trecut, când cheltuielile cumulate cu ocazia celor două sărbători au ajuns la 65 de milioane de lei, a anunțat, într-un comunicat, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
În toate zonele turistice din Romania s-au vândut zilele trecute, potrivit federației, aproximativ 107.000 de locuri, în timp ce în străinătate au plecat pentru minivacanța de Paște ceva mai puțin de 10.000 de turisti.
Spre deosebire de anul trecut, când Paștele și 1 Mai au fost sărbătorite la distanță de 3 săptămâni, fiind înregistrate încasări din servicii turistice de aproximativ 65 milioane de lei, anul acesta sărbătorile s-au suprapus, iar încasările hotelierilor au coborât la 47 milioane de lei, mai puțin cu aproximativ 38%.
În topul preferințelor românilor s-au aflat în aceste zile stațiunile rurale, cu 50.000 de locuri vândute, urmate de cele montane, cu 22.000 de locuri și de cele balneare, cu 14.000 de turiști.
În unitățile de cazare clasificate de pe litoralul românesc numărul turiștilor a scăzut față de anul trecut, deoarece prognoza meteo a fost nefavorabilă, iar mulți dintre aceștia au preferat să sărbătorească Paștele în familie. Pe litoral au ajuns, astfel, 20.000 de turiști, față de aproape 30.000 anul trecut. Din totalul locurilor pregătite pe litoral, în topul preferințelor a fost Mamaia, cu un grad de ocupare de aproximativ 90% în nordul stațiunii și 60% în restul stațiunii.
Sursa: profit.ro