Peste 1.300 de misiuni ale pompierilor, în luna august

by Adrian Pavel

1303 de misiuni ale pompierilor militari arădeni în luna august (01.08-31.08.2022)

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, intervenții in sprijinul comunității, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în această perioadă 1303 de misiuni, astfel:

🚑 1058 de cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

Pe subunități, misiunile SMURD au fost desfășurate astfel:
🚑Detașamentul Arad cu cele 4 puncte de lucru: Curtici, Vladimirescu, Vinga și Nădlac -717
🚑Detașamentul Ineu – 202
🚑Detașamentul Sebiș- 66
🚑Secția Bârzava – 73

⏰Timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD a fost de 13 minute.
De asemenea, echipajele SMURD, au intervenit la 34 de accidente rutiere.

🚒👨‍🚒245 de misiuni de stingere și intervenție, din care:

🔥78 de incendii:
12 s-au manifestat la locuințe și/sau case sau anexe;
6 la mijloace de transport;
3 la obiective private;
57 la vegetație uscatã/resturi menajere/miriște/culturi agricole.

🚒👨‍🚒 4 intervenții pentru descarcerarea persoanelor în urma unor accidente rutiere.
Numărul misiunilor de descarcerare, reprezintă numarul persoanelor descarcerare sau pentru care au fost executate operațiuni în vederea facilități accesului spre victime. Nu reprezintă numarul accidentelor.

👨‍🚒🧯5 misiuni de asigurare a unor evenimente publice de amploare în vederea prevenirii apariției unor situații de urgență.

🔎👨‍🚒Pentru cunoașterea permanentă a raioanelor de intervenție și a obiectivelor, au fost executate 80 de misiuni de recunoaștere în teren și prevenție precum și 9 exerciții.

🦠🚑 49 misiuni decontaminare personal și tehnică, in urma transportului persoanelor covid pozitiv.

💣👨‍🚒5 misiuni pentru asanarea muniției neexplodate.

🐶👨‍🚒 2 misiuni pentru salvarea animalelor.

👨‍🚒 12 alte intervenții (înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, deblocări persoane, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor)

🧑‍🚒🧑‍🚒De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, au intervenit singure sau în cooperare cu forțele profesioniste la peste 15 situații de urgență.

În 17 cazuri echipajele au fost întoarse din drum fără a ajunge la locul intervenției.

Au fost înregistrate 2 cazuri de alertare falsă a echipajelor de intervenție.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Facebook Comments