Permisul de conducere categoria B ar urma să fie valabil și în cazul anumitor tipuri de motociclete, asta dacă deținătorul are cel puțin 24 de ani împliniți, iar permisul acestuia a fost dobândit cu cel puțin trei ani în urmă, potrivit unei legi adoptate marți, 19 decembrie, de Camera Deputaţilor. „Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1. Deţinătorii permiselor trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, permisul pentru categoria B obţinut de minimum trei ani şi să facă dovada absolvirii a 10 ore de pregătire practică în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”, prevede proiectul de lege reexaminat.
De asemenea, adeverinţa obţinută se înscrie în Registrul naţional al cursanţilor gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informaţia deţinerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări în vederea introducerii menţiunilor corespunzătoare în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate“, stipulează actul normativ.
Deputaţii au adoptat astfel legea pentru completarea art. 24 indice 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată la cererea preşedintelui României. Camera Deputaţilor este for decizional, notează Agerpres.
Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru unele motociclete
Facebook Comments