PERCHEZITII PE VALEA MURESULUI, LA TRAFICANTII DE TIGARI

by Cosmin Mihuta

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova au coordonat lucrătorii de poliţie judiciară de la Poliţia Oraşului LIPOVA, care  însoţiţi de lucrători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Arad, au efectuat în dimineaţa zilei de 06.08.2014, un număr de 13 percheziţii domiciliare, la diferite locaţii din Lipova, Ghioroc, Covăsânţ, Ususău, Bruznic şi Milova, unde existau date că sunt deţinători ilegali de ţigări de contrabandă.

În urma percheziţiilor au fost depistate 10 persoane care deţineau ţigări de contrabandă, iar la BALINT GHEORGHE CORNEL, din Lipova, au fost găsite 13.500 fire de ţigări de contrabandă, suma de 10.700 euro şi 13.350 lei. Cantitatea totală de ţigări de contrabandă, găsite în urma percheziţiilor a fost de 37.500 fire. Ţigările de contrabandă şi banii au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauza privind pe BALINT GHEORGHE CORNEL, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de contrabandă, iar faţă de acesta s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Judecătoriei Lipova, cu propunere de arestare preventivă

Facebook Comments