Un număr de 33 de percheziţii au loc, vineri dimineaţă, la Timişoara, într-un dosar de cămătărie în care prejudiciul este de aproximativ două milioane de euro, printre persoanele vizate numărându-se şi Sorin Udrea, liderul unei grupări specializate în infracţiuni cu violenţă.
Cele 33 de percheziţii sunt făcute de procurori ai DIICOT Timişoara, alături de poliţişti de frontieră, într-un dosar de cămătărie care vizează fapte petrecute în perioada 2009-2013.
Prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ două milioane de euro.
Acţiunea anchetatorilor vizează 23 de persoane care ar urma să fie ridicate în urma percheziţiilor şi duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara.
Potrivit unor surse judiciare, suspecţii împrumutau bani şi percepeau apoi dobânzi foarte mari care ajungeau şi la o mie la sută şi semnau acte cu clienţii lor prin care aceştia din urmă se obligau să le cedeze apartamentele, în cazul în care nu îşi plăteau datoria la timp.
Conform surselor citate, unele persoane au pierdut chiar şi câte două sau trei apartamente, după ce au împrumutat bani şi nu au reuşit să achite datoria.
Sursele judiciare citate mai spun că printre suspecţi se află şi Sorin Udrea, lider al unei grupări din Timişoara specializate în infracţiuni cu violenţă, dar şi Adrian Cocoană, care în 2008 a accidentat mortal un tânăr aflat pe trotuar.
În iunie 2013, Sorin Udrea a fost ridicat de anchetatori de pe un stadion de lângă Timişoara. A fost apoi arestat preventiv, iar în 24 octombrie 2013 a fost eliberat, în urma unei decizii a Curţii de Apel Timişoara. În acest dosar el este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă, şantaj, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, efectuarea fără drept de operaţiuni cu arme şi muniţii, complicitate la tâlhărie în formă calificată, braconaj, în formă calificată şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Udrea nu a fost condamnat pentru aceste acuzaţii, dosarul său aflându-se încă în lucru la Tribunalul Timiş.
Medicul Adrian Cocoană, suspectat şi el în acest dosar de cămătărie, a ucis un tânăr de 28 de ani, în august 2008. Atunci, Cocoană, care se afla la volanul unui Ferrari, a pierdut controlul maşinii, care a ajuns pe trotuar şi a lovit mortal un tânăr de 28 de ani, după care şoferul a fugit de la locul accidentului. În noiembrie 2011, medicul Adrian Cocoană a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, iar în septembrie 2013, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă, el a fost elibrat condiţionat.
Sursa: mediafax.ro