Percheziții la Pecica, într-un dosar de tâlhărie. Patru bărbați au fost reținuți

by Florian Popa

În această dimineață (7 august 2020), polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au desfășurat șase percheziții domiciliare pe raza orașului Pecica, la persoane bănuite de tâlhărie calificată.

Din cercetări reiese că la data de 29/30 iulie 2020, persoane mascate ar fi pătruns într-un imobil de pe raza localității Pecica, unde prin violență, ar fi imobilizat o femeie de 78 de ani, sustrăgând mai multe bunuri.

În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri (scule, drujbe, mașini de găurit, fierăstraie pendulare, etc) susceptibile a proveni din comiterea de infracțiuni, precum și cantitatea de 2980 de petarde, deținute fără drept.

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, au fost conduși la sediul I.P.J. Arad, unde urmează a fi audiați și luate măsuri legale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor orașului Pecica și al luptătorilor S.A.S.

 

Facebook Comments