Procurorii Parchetului General și ofițeri de poliție efectuează luni dimineața 9 percheziții pe raza municipiului București și a județului Ilfov la reprezentanți ai unor societăți comerciale cu implicare în „activități de tip media”, suspectați de evaziune fiscală și rambursare ilegală de TVA.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii efectuează cercetări într-un dosar penal având ca obiect evaziune fiscală și rambursare ilegală de TVA, cauză în care documentarea faptelor a vizat derularea de cercetări în baza informațiilor furnizate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
În circuitul infracțional sunt angrenate 35 de societăți comerciale românești, cu implicare în „activități de tip media”, prin care s-au stabilit, de către reprezentanții acestora, impozite, taxe și contribuții, având drept rezultat obținerea fără drept a unor sume sau restituiri de la bugetul general consolidat al statului.
Activitățile cu caracter infracțional s-au derulat în perioada aprilie 2012 — martie 2014, existând indicii de săvârșire a faptelor de către mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate similar.
Prejudiciul estimat se cifrează la valoarea de 12.300.000 lei.
În cadrul anchetei, procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.
La acțiune participă efective din cadrul unităților centrale și teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române, cu suportul de specialitate al Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR, cu sprijinul unor echipe de intervenție din cadrul SIIAS și a doi specialiști criminaliști.
Sursa: agerpres.ro