Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română coordonează, miercuri dimineaţa, o acţiune, la nivel naţional, privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, în cadrul căreia vor fi efectuate 26 de percheziţii domiciliare.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de IGPR, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor de caz, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor teritoriale de profil, efectuează 11 percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi şi Suceava, pentru scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc supuse autorizării, deţinute ilegal.
De asemenea, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, poliţiştii structurilor teritoriale de profil din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Prahova, Arad, Ilfov, Cluj, Vrancea, Brăila şi Gorj efectuează 15 percheziţii domiciliare, pentru administrarea probatoriilor, din dosarele penale instrumentate ce au ca obiect săvârşirea infracţiunilor la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase.
Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiştilor criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi al luptătorilor SIAS din cadrul IGPR şi SAS al IPJ Ilfov.
Activităţile desfăşurate vizează administrarea probatoriilor în dosarele penale instrumentate la nivelul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Facebook Comments