Percheziții în județul Arad, într-un dosar de trafic de migranţi

by Andreea Radu

Cinci presupuşi traficanţi de migranţi şi 30 de străini fără documente au fost ridicaţi de anchetatori şi duşi la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Timişoara pentru audieri, în urma unor percheziţii care au avut loc, luni dimineaţă, în judeţene Arad şi Timiş.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru AGERPRES, că percheziţiile au fost conduse de procurori DIICOT şi vizează un dosar de trafic de migranţi. Au avut loc descinderi la patru adrese din Timiş şi la două adrese din judeţul Arad, unde au fost găsiţi zeci de migranţi.
În locaţii din cele două judeţe erau ţinuţi străini care urmau să fie scoşi ilegal din ţară, pentru a ajunge în vestul Europei. Este vorba în special de cetăţeni din Irak, Siria, Pakistan sau Afganistan.
Gruparea ar fi transportat deja în afara ţării mai mulţi migranţi, ascunşi în TIR-uri care plecau către ţări europene.
În urma percheziţiilor, 30 de migranţi care nu aveau documente au fost găsiţi adăpostiţi de suspecţi, fiind duşi la audieri la sediul ITPF Timişoara. De asemenea, cinci presupuşi membri ai grupării de trafic de migranţi au fost ridicaţi.

Facebook Comments