PERCHEZITII IN ARAD SI ALTE 14 JUDETE LA EVAZIONISTII FISCALI

by Calin Moga

Polițiștii efectuează, joi dimineață, 58 de percheziții, în 15 județe și în municipiul București, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 18.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.

„La data de 2 iulie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice — IGPR, efectuează 58 de percheziții domiciliare, pe raza a 15 județe (Mehedinți, Bihor, Cluj, Timiș, Arad, Ilfov, Maramureș, Sibiu, Bacău, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Mureș și Neamț) și a municipiului București”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), remis joi AGERPRES.

Activitățile se desfășoară la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani și la sediile societăților administrate de acestea, urmând a fi puse în executare 47 de mandate de aducere.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008 — 2014, 46 de persoane, în calitate de reprezentanți legali (asociați, administratori, împuterniciți) ai unor societăți comerciale, ar fi angrenat firmele controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse în comiterea de infracțiuni de evaziune fiscală.

„Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziția de materiale de construcții, piese și componente auto, materiale reciclabile) în valoare totală de peste 14.000.000 de euro (peste 63.000.000 de lei), pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit”, se arată în comunicat.

Sursa citată adaugă că, prin aceste operațiuni fictive, bugetul general consolidat ar fi fost prejudiciat cu peste 4.000.000 de euro (peste 18.000.000 de lei).

„Ulterior, prin intermediul societăților controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume, prin efectuarea mai multor operațiuni financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de ‘rularea’ acestor valori prin conturile bancare ale societăților. Astfel, ar fi fost disimulată adevărata natură a provenienței banilor, cunoscând că provin din evaziune fiscală”, arată IGPR.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar la ea participă peste 250 de polițiști.

Activitățile beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Facebook Comments