PERCHEZITII DNA LA SUCURSALA HIDROELECTRICA CURTEA DE ARGES

by Paula Craciun

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Pitești efectuează miercuri dimineața percheziții domiciliare în șapte locații situate pe raza județului Argeș, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile vizează Sucursala „Hidroelectrica” SA din Curtea de Argeș, SC Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș SA și Centrala Hidroenergetică CHE Noapteș situată în Curtea de Argeș.

De asemenea, au precizat sursele citate, sunt percheziționate locuințele unor persoane fizice, Filoftia Oprea, Octavian Florian Oprea, Ștefan Vulparu și Florin Nicolae Stoian, toate situate în Curtea de Argeș.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2011 — 2012.

În cauză, DNA beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments