La data de 16.12.2015 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 36 percheziții domiciliare pe raza județelor Arad, Sibiu, Bihor, Bistrița Năsăud, Maramureș, Prahova și Albă în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în comerțul cu produse petroliere și care s-a sustras de la plata accizelor și a TVA-ului aducând astfel grave prejudicii asupra bugetului consolidat al statului și asupra mediului concurențial pe piața produselor petroliere.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2010 pe teritoriul României a fost constituit un grup infracțional organizat constituit din cinci cetățeni români, un cetățean italian și un cetățean austriac, grup la care au aderat sau care a fost sprijinit, după caz, și de către alte persoane, specializat în obținerea unor importante beneficii financiare în urma săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.
Mecanismul evazionist presupunea achiziția de produse energetice, în special motorina, în regim suspensiv (de antrepozit fiscal) fără plată accizelor, de către o societate comercială autorizată să funcționeze ca antrepozit fiscal de producție sub pretextul utilizării acesteia la producerea unui produs petrolier inferior, denumit generic ‘combustibil pentru centrale’.
Ulterior, fie produsele petroliere astfel achiziționate erau amestecate în cadrul antrepozitului, rezultând produsul finit denumit combustibil pentru centrale, care era vândut către societăți controlate în mod direct de membrii grupării, astfel încât producătorul se descarcă de stocul de produse finite; fie se menționa în evidențele contabile realizarea unui proces fictiv de producție, prin achiziția fictivă de alte materii prime care intrau în compoziția ‘combustibilului pentru centrale’ (biodiesel, distilat de vid, etc.) de la mai multe societăți ‘fantoma’ întocmindu-se în acest sens înscrisuri (rapoarte de producție, rapoarte de încercare, facturi fiscale, scrisori de transport — CMR, etc.) care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu aceste materii prime, obținându-se produse petroliere inferioare slab accizate.
În ambele variante (fie că era vorba de motorină, fie de un amestec de produse petroliere care conținea motorină) în realitate, aceste produse erau livrate direct de către respectivă societate, către beneficiari, în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori societăți comerciale cu un comportament fiscal inadecvat — ‘fantoma’, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului.
Ulterior, motorina era distribuită către stații de carburant, iar sumele obținute erau transferate în conturile bancare ale societăților fantomă care aveau aparent rolul de furnizori inițiali ai circuitului, de unde, în majoritatea cazurilor erau retrase în numerar sau erau transferate de membrii grupării în interesul unor alte societăți comerciale.
Prin crearea de circuite financiare fictive, realizate prin operațiuni multiple de vânzare/cumpărare succesivă între societățile controlate direct sau indirect, membrii grupării s-au sustras de la plata accizelor și TVA datorate bugetului consolidat al statului.
Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat este în cuantum de 61.963.182 de lei.
La sediul DIICOT—Structura centrala vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 28 de persoane.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Structura Centrala au beneficiat de sprijinul inspectorilor din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române.
Facebook Comments