Procurorii DIICOT efectuează miercuri șapte percheziții în locații din Târgu Mureș și Bistrița Năsăud în dosarul deschis în urma reportajului Sky News, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, o persoană a fost adusă la sediul central al DIICOT, urmând ca alte patru, presupușii traficanți, să fie aduse la audieri.
În dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Sursele au precizat că intermediarul între presupușii traficanți și jurnaliștii de la Sky News a fost adus marți seara la DIICOT și ar fi recunoscut la audieri fapta.
Anchetatorii ar fi găsit toate armele și au descoperit că unele erau deținute legal pentru vânătoare.
Sursele citate susțin că reportajul „a fost aranjat”, jurnaliștii indicându-le presupușilor traficanți inclusiv ce să spună la filmare.
De asemenea, procurorii ar fi constatat că jurnaliștii i-ar fi plătit pe presupușii traficanți.
Sursa: agerpres.ro