PERCHEZITII DIICOT ARAD LA MAI MULTE PERSOANE DIN VALCEA, BANUITE DE INSELACIUNE

by Cosmin Mihuta

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Arad au efectuat cinci percheziţii pe raza judeţului Vâlcea la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune şi fals. Un bărbat a fost arestat preventiv.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Arad au organizat mai multe acţiuni şi au efectuat cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Vâlcea şi au pus în executare un mandat de aducere.

Din cercetări a reieşit că, din anul 2014, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi postat anunţuri prin intermediul unor site-uri de profil, prin care ofereau locuri de muncă în străinătate, utilizând în acest sens datele unor firme, fără să fie autorizate.

De asemenea, în acest context, persoanele în cauză ar fi pretins victimelor diverse sume de bani pentru întocmirea dosarelor fictive de recrutare, angajare şi transport, sume care erau depuse în conturi deschise la diferite unităţi bancare, pe numele altor persoane.

În urma probatoriului administrat până în prezent, s-a luat măsura arestării preventive faţă de un bărbat, pe o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

În cauză s-a colaborat cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate