Percheziții ca-n filme la Hălmagiu. Un contrabandist a intrat cu mașina în autospeciala de poliție și a fost oprit cu focuri de armă

by Florian Popa

 

În seara de 30 martie a.c., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție, la domiciliile mai multor persoane din localitățile Hălmagiu și Vârfurile, bănuite de contrabandă cu țigarete.
În cadrul acestor activități, un tânăr, de 25 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, între Joia Mare și Buteni, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție, aflată în misiune.
În urma evenimentului, a fost rănit ușor (la prima vedere) un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism, care a încercat să fugă de la locul evenimentului. Acesta a fost imobilizat, fiind executat un foc în plan vertical (de avertisment).
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.
În autoturism au fost descoperite 50.000 de țigarete (2.500 de pachete), netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Gurahonț, cu propunere de arestare preventivă.
În această dimineață, au fost puse în executare 7 mandate de percheziția domiciliară, în localitățile Hălmagiu și Vârfurile, la alte persoane bănuite de contrabandă cu țigarete.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale.

Facebook Comments