PERCHEZITII ALE DNA LA FIRMA FRATELUI DEPUTATULUI SEBASTIAN GHITA

by Andreea Radu

Procurorii DNA fac percheziţii, luni, la două firme din Bucureşti, respectiv Ilfov, dintre care una aparţine fratelui deputatului Sebastian Ghiţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în anul 2013, în legătură cu licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului pentru proiectul „Internet în şcoala ta”, finanţat integral din fonduri europene.
„În cursul zilei de 23 februarie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 2 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, reprezentând sediile unor societăţi comerciale”, se arată în comunicat.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments