Pepe, câștigătorul celei de-a treia ediții ”Poftiți la Nea Mărin”. Cea de-a treia ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin” a fost una cu multe provocări și întâmplări memorabile pentru toate cele patru vedete invitate de Nea Mărin să-l ajute în administrarea restaurantului de pe malul Mării Negre.
Dacă în ediția trecută, afacerea lui Nea Mărin a ieșit în pierdere, la finalul celei de-a treia ediții, profitul a fost considerabil, astfel că a reușit să acopere și minusurile cu care rămăsese.
Cel care a câștigat premiul de 2.000 de euro pentru implicarea și responsabilitaea de care a dat dovadă a fost Pepe, însă Nea Mărin le-a mulțumit tuturor pentru ajutorul lor. ‘Ăsta este premiul nostru și-l împărțim egal. Eu m-am simțit foarte bine. Am simțit o energie foarte bună și dorința de a fi bine a venit din partea tuturor’, a declarat Pepe care a preferat să împartă premiul cu colegii săi.
Romică Țociu, la rândul său, a mărturisit că a fost într-adevăr o experiență memorabilă, cu multe provocări, însă are nevoie de o perioadă de recuperare. ‘M-am simțit extraordinar, dar trebuie să recunosc că am nevoie de o perioadă de recuperare. Abia după asta mi se va mai face iar dor de Nea Mărin’, spune actorul.
Sursa: libertatea.ro