Lavinia Pîrva nu a fost niciodată adepta evenimentelor mondene și a petrecerilor din showbiz, preferând să fie o prezență discretă. Cu toate acestea, organizatorii o invitau de fiecare dată. Și, dacă până acum dădea curs invitațiilor, de ceva vreme, Lavinia Pîrva cere un onorariu de peste 1500 de euro.
Lavinia Pîrva este una dintre cele mai vechi vedete autohtone, bruneta lansându-se în showbiz acum 15 ani, ca fotomodel dar și cântăreață. Deși a fost o prezență constantă, soția lui Ștefan Bănică Jr a preferat să iasă la evenimente doar atunci când avea de promovat câte o piesă. De ceva vreme însă pare că și-a schimbat obiceiurile. De când a devenit doamna Bănică Jr, bruneta a intrat din nou în atenția organizatorilor de evenimente mondene, care o vor musai la petrecerile lor. Profitând de acest interes, Lavinia și-a schimbat strategia: nu pleacă de acasă fără un onorariu de minim 1500 de euro, care poate crește în funcție de cerințele celor ce au beneficii de pe urma prezenței sale.
Ținând cont de constanța cu care Pîrva este văzută în oraș, una relativ redusă comparativ cu a altor vedete, sunt două variante: fie cei care solicită prezenta vedetei consideră că „se vinde” pe un preț prea mare, fie bruneta a fixat acest preț pentru a-și selecta aparițiile.
Lavinia nu stă deloc prost la capitolul finanțe. Chiar dacă piesele ei nu ocupă primele locuri în top-urile radio, Pîrva face bani frumoși din școala ei de muzică. Pentru a le preda copiilor lecții de canto, dans și pentru a-i pregăti pentru o carieră de artist, Lavinia încasează câteva sute de euro pentru fiecare înscris în parte. În plus, de când a devenit doamna Bănică, are și susținere financiară din partea lui Ștefan Bănică, despre care se știe că este unul dintre cei mai bine plătiți artiști de la noi.
Sursa: libertatea.ro