Pentru a cincea oară în fața juraților “Chefi la cuțite”

by Cristian Dobre

Prezent încă de la debutul cooking show-ului, Robert Candoi a revenit sistematic în fața juraților, mereu cu aceeași dorință: de a obține votul lor de încredere.

Este cel mai înfocat fan al emisiunii și al celor trei jurați, pe care îi consideră ,,părinții săi spirituali”,de aceea Candoi s-a înscris pentru a cincea oară în sezonul de poveste ,,Chefi la cuțite”. Pentru că și-a dat seama că gastronomia nu este punctul lui forte, în trecut și-a adus cei mai diverși aliați la bancul de lucru, de la prieteni imaginari la foști concurenți talentați care au făcut o figură bună în echipele chefilor. De data aceasta are un alt as în mânecă, o rețetă dulce tipic moldovenească, un tort al copilăriei din clătite cu smântână și vișine. Deși este conștient că prin acest desert este foarte greu să îl impresioneze pe Cătălin Scărlătescu, nu se teme deloc și mărturisește că abia așteaptă să vadă reacțiile în momentul în care va intra pe ușă: ,,Eu vin de fiecare dată la concurs pentru că mă simt foarte bine. Abia aștept să îi văd pe cei trei chefi..

Standardul ridicat al competiției și zecile de rețete inedite aranjate impecabil în farfurie nu îi afectează entuziasmul, conștient fiind că spre deosebire de toți ceilalți el are un mare avantaj: ,,Ce emoții să mai am când eu cunosc cel mai bine bucătăria <> ? Mă simt ca la mine acasă!”. Iar pentru că nicio sesiune de gătit a concurentului nu a fost lipsită de evenimente și de data aceasta Candoi se va confrunta cu probleme la bancul de lucru: ,,Aveți și aparatură nouă, aragazul are mai multe butoane. Nimic nu mai este așezat cum le-am lăsat. Norocul meu că am venit și sezonul acesta, pentru că dacă mă uitam la televizor și vedeam toate schimbările pe care le-ați făcut, efectiv nu credeam!”.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments