Cei trei arădeni, care au reuşit să oblige Executivul să crească pensiile pentru 200.000 de români, reclamă faptul că au fost privaţi de sume de bani care li s-ar fi cuvenit. Colegi de-ai lor au început noi acţiuni în instanţă după acelaşi model.
Mult trâmbiţata majorare de pensii în medie cu 63 de lei, lunar, anunţată de Guvernul Ponta pentru peste 200.000 de beneficiari pare să fie, în fapt, o măsură care, aşa cum a fost aplicată, mai degrabă îi privează pe pensionari de sume de bani care li s-ar fi cuvenit.
Unii dintre ei susţin că indicele de corecţie care ar fi mărit punctul de pensie pentru cei ieşiţi din activitate după 2011 a fost calculat după formule diferite pe parcursul aceluiaşi an, pe baza a două ordonanţe. Prima (dată pe 23 ianuarie 2013) stabilea indicele aferent pensionărilor după 2011 la 1,06, şi avea ca termen de punere în aplicare 1 ianuarie 2013. Trei pensionari din Arad au dat statul în judecată şi au sesizat Curtea Constituţională. Ei au avut câştig de cauză. Curtea a stabilit că actul normativ nu poate fi aplicat retroactiv, însă nu a făcut referire la indici de corecţie.
Indice calculat pe un act neconstituţional
Cu toate acestea, Guvernul a revenit cu o altă ordonanţă. „Guvernul a emis o OUG 113/2013 prin care a modificat retroactiv cifra de 1,06 în 1,12 şi respectiv, 1,17 din OUG 1 din 2013 din articolele declarate neconstituţionale prin Decizia 473 din 2013 (a Curţii Constituţionale – n.red). Pe fond, a păstrat caracterul de modificare retroactivă a art. 170 din Legea 263 pe 2013, înlocuind doar o cifră cu alta. În plus, a modificat retroactiv şi termenul prevăzut din Legea 283 din 2011, de la 1 ianuarie la 7 noiembrie 2013”, a explicat Gheorghe Gârbovan, unul dintre pensionarii căruia Curtea i-a făcut dreptate.
Ca urmare a aplicării noii ordonanţe, spune Aurel Barz, din Arad, ieşit din activitate în 2012, i s-au calculat doi indici: „Poate să-mi explice mie cineva de ce înainte de 7 noiembrie 2013 indicele a fost de 1,06, iar după această dată de 1,17?”.
Reclamaţii în cascadă
Potrivit lui Gârbovan, după publicarea deciziei Curţii, „Ministerul Muncii sau Casa de Pensii trebuia să emită un ordin prin care să dispună recalcularea pensiilor conform art. 170 nemodificat din Legea 263 din 2010 şi plata diferenţei începând cu 1 ianuarie 2013”.
Nemulţumiţi că, pe fond, noua ordonanţă şi-a păstrat caracterul de modificare retroactivă, o altă serie de pensionari din Arad au dat din nou statul în judecată sesizând CCR, astfel că sunt mari şanse ca şi noua reglementare să fie considerată neconstituţională, iar pensionarii să scoată mai mulţi bani de la Guvern.
Sursa: http://www.evz.ro/pensionarii-din-arad-pregatesc-teapa-pentru-guvernul-ponta.html