Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a anunţat în ce județe pensionarii se vor confrunta cu întârzierea pensiilor din cauza grevei poştaşilor. Săptămâna viitoare este anunțată greva poștașilor și toată lumea se întreabă dacă pensiile vor fi livrate la timp, în luna aprilie.
Întrebat cum va gestiona această problemă, Valentin Ștefan, directorul Poștei Române a spus: „Cu siguranță vom respecta înțelegerea cu Ministerul Muncii și până la data de 15 aprilie toate pensiile vor fi livrate. Probabil că vor exista anumite dificultăți logistice, dar pe care le vom remedia în câteva zile. E posibil să existe întârzieri de zile în unele orașe, dar în proporție de 90% pensiile vor fi livrate la timp în toată țara. Estimăm sau presupunem că în câteva județe din țară vor fi genul ăsta de probleme. Puțin în sud, în special în vestul țării, undeva între sud şi un pic în vestul țării. Ne gândim că avem unele județe precum Buzău, Maramureș, în Arad e posibil. Deci cam în zonele acestea. E greu să anticipăm ce o să se întâmple luni, dar noi ne așteptăm să existe sub 10% participanți la grevă din partea Poștei”, a spus Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, la Antena 3 CNN.
Întrebat apoi ce a făcut în cadrul vizitei sale în China, acesta a spus: „Încercăm să facem ce face orice companie care este interesată de livrarea de colete. Undeva între 60- 80-100 din volumele de coletărie din România vin din China. Încercăm să ducem poșta ca unul dintre principalii livratori de colete din România. Miza noastră este să încercăm să le ținem deschise (n.r oficiile poștale care nu au fost modernizate). Peste tot în lume, ghișeele și oficiile poștale nu mai sunt profitabile. Nu vrem să ajungem acolo încât să închidem o parte din ele”, a mai spus Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.
Facebook Comments