Pelerinajul Crucii din Vinerea Mare de la Mănăstirea Hodoș Bodrog, tradiție actualizată și permanentizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a bucurat anul acesta de prezența, rugăciunea și cuvântul Preasfințitului Părinte Emilian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Crucea Domnului Iisus Hristos este Cuvântul prin care Dumnezeu a răspuns răului lumii. Uneori ni se pare că Dumnezeu nu răspunde răului, că rămâne în tăcere. În realitate, Dumnezeu a vorbit, a răspuns, și răspunsul Său este Crucea lui Hristos: un Cuvânt care este iubire, milostivire, iertare. Este și judecată: Dumnezeu ne judecă iubindu-ne. Să mergem împreună pe drumul Crucii, să mergem purtând în inimă acest Cuvânt de iubire și de iertare. Să mergem așteptând Învierea lui Iisus care ne iubește așa de mult. Este în întregime iubire!
În fața Crucii Domnului Iisus, vedem aproape până la atingerea cu mâinile cât de iubiți suntem veșnic; în fața Crucii ne simțim „fii” și nu „lucruri” sau „obiecte”, așa cum afirma Sfântul Grigorie Teologul adresându-se lui Hristos cu această rugăciune: „Dacă n-ai fi Tu, o Hristoase al meu, m-aș simți creatură sfârșită. M-am născut și mă simt cum mă destram. Mănânc, dorm, mă odihnesc și merg, mă îmbolnăvesc și mă vindec. Mă asaltează fără număr dorințe și chinuri, mă bucur de soare și de ceea ce rodește pământul. Apoi, eu mor și trupul devine țărână ca aceea a animalelor, care nu au păcate. Dar eu, ce am mai mult decât ele? Nimic, decât pe Dumnezeu. Dacă n-ai fi Tu, o Hristoase al meu, m-aș simți creatură sfârșită. O Iisuse al nostru, condu-ne de la Cruce la Înviere și învață-ne că răul nu va avea ultimul cuvânt, ci iubirea, milostivirea și iertarea. O Hristoase, ajută-ne să exclamăm din nou: «Ieri eram răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit cu El. Ieri eram mort împreună cu El, astăzi sunt viu cu El. Ieri eram îngropat cu El, astăzi sunt înviat cu El»”.
Arhim. Teofan Mada