Fosilele preistorice găsite acum câţiva ani în judeţul Hunedoara aparţin unui mamifer, anunţă cercetătorii. Acesta era contemporan cu dinozaurii pitici din Țara Hațegului. Specialiştii spun că a trăit acum 70 de milioane de ani şi că descoperirea sa este o premieră în Europa.
Fosilele micului mamifer au fost descoperite acum patru ani de cercetători pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor. De atunci şi până acum, au analizat oasele în detaliu, iar acum au făcut publică descoperirea.
„Descoperirea atestă faptul că în Cretacicul Superior, în această zonă, nu trăiau doar dinozauri pitici, ci și mamifere, nedescoperite până acum pe niciun alt teritoriu european”, relatează Andrada Velciov, jurnalist Digi24.
„A trăit acum în jur de 70-68 de milioane de ani, împreună cu dinozaurii pitici din Țara Hațegului, de fapt era un contemporan al lor, făcea parte din același ecosistem, practic mișuna pe la picioarele dinozaurilor respectivi”, explică Zoltan Csiki-Sava, prof. conf. dr. Universitatea București.
Datele cercetătorilor arată că mamiferul avea o lungime de 18 centimetri, era asemănător rozătoarelor din timpurile noastre și nu se putea cățăra în copaci. Numele a fost ales după cel al unui voievod medieval: Litovoi.
„Animalul acesta are craniul aproape complet conservat și am putut să vedem efectiv care este structura craniului prin tomografie computerizată”, mai spune prof. univ. conf. dr. Zoltan Csiki-Sava.
Autorităţile speră că vor atrage şi mai mulţi turişti în zonă, odată cu această descoperire.
„Pot să le spun turiștilor și să interacționez mult mai mult cu ei, spunându-le că fauna din Țara Hațegului era mult mai complexă, nu doar niște dinozauri și câțiva vulcani”, afirmă Vlad Iorgon, ghid Geoparcul Dinozaurilor.
Geoparcul Dinozaurilor este inclus în patrimoniul UNESCO. Aici au trăit nu doar dinozaurii pitici, unici în lume, și ci reptile zburătoare gigantice. În urmă cu 70 de milioane de ani, actualul teritoriu al Țării Hațegului era o insulă marină.
Sursa: digi24.ro