Pe cine mai atacă Oana Zăvoranu

by Cristian Dobre

Oana Zăvoranu nu se lasă și mai iese încă o dată la atac. De această dată a aavut câte ceva de spus despre Andra, Lidia Buble, dar și despre alte două vedete aflate pe lista ei. Iată ce a spus de această dată bruneta.

Oana Zăvoranu a intrat în atenția tuturor, mai ales a celor care o urmăresc pe rețelele de socializare după ce a declarat câte ceva despre divorțul dintre Pepe și Raluca Pastramă. De la acel moment și până acum, în vizorul divei au intrat o mulțime de personaje publice, despre care Zăvo nu are deloc o părere bbună, și pe care, fără menajamente, le-a pus la zid imediat.

Dacă până acum și-a spus părerea despre Oana Roman, Cristina Ich, Alexia Eram, Cătălin Botezatu, și Andreea Marin, acum pe ”lista neagră” mai intră alte patru dive.

De această dată, Oana nu a vorbit fără să fie întrebată, ci le-a răspuns fanilor care au fost curioși să îi afle părerea despre alte persoane publice. Astfel, prima de pe lista a fost Andra. Celebra artistă se pare că nici nu o deranjează pe Zăvo, dar nici nu merită toate laudele, din puctul de vedere al brunetei.

”Neinteresantă ca personaj monden, voce bună, melodii mediocre în proporție mare, dar un artist serios și muncitor, de bun simț”, a spus Oana Zăvoranu despre Andra.

Ei bine, dacă despre Andra a spus și vorbe bune, despre Lidia Buble, actrița din serialul ”Sacrificiul” a fost directă și la obiect, fără a dezvolta prea mult subiectul.

”Total neinteresant personaj”, atât a avut de spus Zăvo la adresa Lidiei Buble.

Oana Zăvoranu atac dur la adresa Alinei Ceușan și Valentinei Pelinel

Însă, ceea ce a urmat a fost mult mai dur decât ce a spus despre cele două cântărețe. Dacă Andra și Lidia Buble au scăpat ușor din ”ghearele” Oanei, nu același lucru putem spune și despre Alina Ceușan și Valentina Pelinel.

Întrebată de internauți ce părere are despre proaspăta mămică a showbiz-ului, Zăvoranca și-a scos armele la înaintare și și-a dat drumul la gură, în felul ei. Se pare că Ceușan nu valorează nimic în ochii divei, ba chiar, spune că mereu o confundă cu, nimeni alta, decât Carmen Grebenișan.

”Aia de o confund cu alta la fel? Doar că și asta e ”murdărită” de english pe la gură și vă face să credeți că viața e numai șampanie și iahturi. Nu face doi bani și vă spală creierele cu dero”, a mai spus actrița despre celebra blondă.

Ultima, dar nu cea din urmă este Valentina Pelinel. Despre soția lui Borcea, Oana Zăvoranu spune că blonda face orice doar pentru a mai căpăta câțiva urmăritori pe rețelele de socializare. Mai mult decât atât, vedeta se întreabă dacă nu cumva Cristi a rămas fără bani, căci Pelinel le-a oferit admiratorilor ei un concurs cadou pe Instagram, în colaborare cu Denisa Tănase, țintită și ea de Zăvo.

”Dar nu era mare mare „modea” prin America? Ia uitați-o mă și pe buzița asta… o fi rămas Cristinel fără cașcaval? Ia dat mă aia de la ”Bambi” ceva să dea și ea mai departe că vor amândouă niște ”fălăuărși”, a concluzionat Oana Zăvoranu.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments