Echipa arădeană ce deschide noul sezon fotbalistic nu este UTA, ci câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Păulișana Păuliș! Echipa pregătită de Lucian Ciba debutează la mijlocul săptămânii în faza regională a Cupei în compania celor de la CS Gloria Moșnița Nouă, formația ce a câștigat trofeul în județul Timiș. Partida este programată miercuri, 10 iulie, de la ora 18, pe arena „Otto Grefner” din Șiria, casa provizorie a grupării din Podgorie până când lucrările de reabilitare a bazei sportive din Păuliș vor fi finalizare. Ca să meargă în finala regională a competiției KO, Păulișul trebuie să câștige Grupa 1 din Regiunea 4 Vest, din care mai face parte și Magica Balta Caransebeș, echipă pe care Păulișana o va înfrunta sâmbătă, în deplasare, tot de la ora 18. Cernat, Calancea, Berar și Moldovan sunt absențele Păulișului, care în schimb ar putea conta pe fostul felnăcan Mitu și ex-curticeanul Morar.
Păulișul dă piept cu ex-utistul Melinte, ajuns lider la timișeni
De cealaltă parte, timișenii de la Moșnița au ajuns Cristian Melinte, ajuns la 36 de ani, un lider în teren. Chiar în finala jjudețeană a Cupei României din Timiș, fostul fundaș al celor de la UTA, Poli, Dinamo sau Palermo a marcat un gol spectaculos, cu o execuție de la mijlocul terenului. Gruparea de lângă Timișoara a bătut-o cu 2-1 pe CSM Lugoj, dar s-a despărțit de antrenorul Bogdan Străuț. De săptămâna trecută, Moșnița este antrenată de cuplul Daniel Rupă – Ovidiu Vîlceanu și își propune și ea un traseu cât mai lung în Cupă.