Nu mai departe de zilele trecute, pe mai toate rețelele de socializare, erau poze cu zăpada portocalie, fenomen asupra căruia medicii avertizau ca fiind periculos pentru persoanele cu afecţiuni respiratorii din cauza nisipului saharian conținut. Ei bine, pot spune că știu cel puțin un român care nu a avut de ce să își facă griji în fața acestui fenomen și, cel mai probabil, l-a considerat ca fiind un fel de pregătire aperceptivă pentru ceea ce urmează să facă. Paul Dicu, căci despre el este vorba.
Ce legătură are nisipul saharian cu Paul? Are toate legăturile din lume pentru că, astăzi, Paul Dicu a plecat în Maroc, de unde, în 4 aprilie, va face primii pași din cei 1300 km ai proiectului TransSahara. Și nu, nu o face pentru o medalie, nu o face pentru un premiu ci pentru a strânge bani pentru Inima Copiilor, pentru a crește numărul de misiuni medicale care le dau o nouă șansă celor mici veniți pe lume cu probleme cardiace.
”Aici nu este vorba despre cât de bine face alergarea și despre cât de sănătoși urmează să fim, asta se vede. Nu e despre noi, nu e despre cât de tari suntem ci este despre cum putem să îi ajutăm pe ceilalți, motiv pentru care, ca de obicei, eu o să merg să alerg și mi-ar plăcea foarte tare dacă nu m-aș simți singur acolo. Adică, eu alerg și oamenii ajută financiar copiii bolnavi de inimă, pentru că au nevoie de asta.”, spune Paul.
”Ca de obicei” aleargă. Da, aleargă ”ca de obicei” pentru că nu este la prima grozăvie de acest fel ci a mai are la activ cel puțin încă 1.300 de kilometri alergați în deșert la Marathon des Sables, Sahara Marathon și Zagora Trail. Tot 1.300 de kilometri va alerga și acum, în cursa solitară de traversare a deșertului marocan de la Est la Vest.
Și cum oamenii de genul ăsta, bolnavi de o ”frumoasă nebunie”, îmi captează atenția aproape instant și nu pot să nu mă întreb cum sunt ei, pentru a înțelege mai bine am stat de vorbă cu cineva apropiat saharianului ”plin de inimă”. Și cine mi l-ar fi putut descrie cel mai aproape de adevăr dacă nu chiar sora acestuia?
”Pe Paul nu-l întoarce nimeni din drum… Parcă-l văd, o bijuterie de copil, de doar trei ani, în costum și cu cravată, venit la Iași cu bunică-mea, în vizită, la cămin și prezentându-se cu o sobrietate de-a dreptul nefirească la vârsta aceea, întinzându-ți, în același timp, mâna: Dicu Paul Florin!!! Astăzi, nici nu încerc să-mi imaginez cum i-ar sta în costum…. Pentru că în ochii mei apare fie în uniforma de marinar, fie în alb pe parchetul lucios al unei săli de sport, alături de sabia sa, fie în costumul de pilotaj ori pe motocicletă sau, cel mai adesea, în trening!… Paul are gura mare și limba ascuțită, nu-ți rămâne dator cu nicio replică, pare împrăștiat deși nu este, are-o voință de fier în tot ceea ce-și propune și atunci când se apropie de ceva este întotdeauna perfecționist. Neglijează mărunțișurile și adesea poate intra în bucluc din această cauză, dar cei din preajma lui tocmai de aceea îl iubesc. Pentru că știe să-și fixeze priorități și să ajungă la ele. Mersul lui în Sahara poate a însemnat la început o hachiță, dar pus în corelație cu „Inima copiilor” și cu scopul propus, devine o țintă și Paul nu ratează țintele! Nu este o persoană facilă, lângă care să trăiești ușor, așa cum ar părea, poate, la prima vedere, dar cei care ratează șansa nici nu știu ce pierd!”, a mărturisit, vizibil emoționată, doamna Elena, sora lui Paul.
Da, poveștile bune merită date mai departe și susținute, cu atât mai mult cu cât ele sunt atât de ”pline de inimă”.
”Noi ne petrecem viața între niște repere foarte mișto, o cafea, un telefon bun, însă există oameni care își numără secundele de viață. Asta nu este o metaforă. Haideți să ajutăm Inima Copiilor să opereze în continuare copiii bolnavi de inimă!”, este mesajul prin care Paul Dicu ne îndeamnă să donăm pentru copiii bolnavi de inimă.
Avem proiectul, avem povestea, avem și omul! Dacă și tu crezi în proiectul TransSahara poți dona AICI.
Foto: Paul Dicu-TransSahara
