PATRU ROMANCE IN TURUL DOI LA ROLAND GARROS. VEZI CINE ARE CEA MAI GREA MISIUNE

by Sorin Haut

România are patru reprezentate în turul II de la Roland Garros. Irina Begu (favorită 30) este ultima calificată în actul secund, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 7-6, pe Bethanie Mattek-Sands, din Statele Unite. În turul următor, Begu va juca împotriva croatei Ana Konjuh, locul 93 WTA.

Andreea Mitu s-a calificat și ea, tot luni, în turul al doilea a turneului de la Roland Garros, reuşind să o învingă în două seturi, 6-3, 6-2, pe franţuzoaica Alize Lim. Andrea Mitu (23 ani), ocupanta locului 100 în clasamentul WTA şi aflată în premieră pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros, o va avea ca adversară în runda a doua a competiţiei de Grand Slam pe Karolina Pliskova (Cehia), numărul 12 mondial.

Şi celelalte două românce ajunse în turul secund la Roland Garros îşi cunosc adversarele: Simona Halep, a treia favorită, va juca împotriva croatei Mirjana Lucic-Baroni (33 ani, 70 WTA), care a învins-o în turul al treilea la US Open, anul trecut, cu 7-6 (6), 6-2.

Alexandra Dulgheru se va bate cu franţuzoaica Alize Cornet (N. 29), pe care a învins-o anul acesta la Doha, în primul tur, cu 6-4, 3-6, 6-1, după ce Cornet se impusese în 2010, în primul tur la Hobart, cu 6-1, 6-0.

Cea de-a cincea româncă prezentă pe tabloul principal la Roland Garros, Monica Niculescu, locul 67 WTA, a fost învinsă cu 6-2, 6-2, de Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 8 şi poziţia a opta în ierarhia mondială, în primul tur de la Roland Garros.

Meciurile româncelor în turul II la Roland Garros:

Simona Halep – Mirjana Lucic-Baroni

Irina Begu – Ana Konjuh

Alexandra Dulgheru – Alize Cornet

Andreea Mitu – Karolina Pliskova

În această seară vor fi stabilite datele şi orele de disputare ale partidelor de miercuri. Marţi nu este programat niciun meci al vreunui sportiv român.

Sursă: digisport.ro

 

 

Facebook Comments