Patru refugiați, descoperiți într-un taxi, în apropiere de frontieră

by Andreea Radu

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au depistat, în cadrul unor acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, într-un autoturism care circula în regim taxi, patru cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.
În data de 15.06.2023, în jurul orei 00:30, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Pe parcursul misiunii, au fost identificați, pe o comunicație din apropierea liniei de frontieră, călătorind într-un autoturism care circula în regim taxi, patru cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceștia sunt cetățeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 26 și 30 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.
După finalizarea tuturor verificărilor, vor fi îndrumați să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din țară unde sunt cazați și înregistrați.
În perioada următoare, în zona de competență a județului Arad vor continua acțiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurile M.A.I. pentru prevenirea activităților de migrație ilegală.

Facebook Comments