Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat patru cetăţeni din Pakistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu profile metalice.
În data de 09.09.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice pentru o societate comercială din Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, patru cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Patru pakistanezi, depistați într-un TIR de către polițiștii de frontieră arădeni
Facebook Comments