Știri Arad. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat, ascunşi sub banchetele unui vagon de tren, patru cetăţeni indieni care au încercat în acest mod să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 26.02.2020, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Curtici, judeţul Arad, au efectuat controlul asupra trenului internaţional care circula pe relaţia Bucureşti – Viena şi pasagerilor acestuia. Astfel, sub banchetele vagonului cuşetă, au fost descoperite ascunse patru persoane de sex masculin.
Cei patru bărbați au fost duși la sediul sectorului, unde în urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei patru sunt cetăţeni indieni, cu vârste între 23 si 41 ani.
La cercetări s-a mai stabilit că cele patru persoane au intrat în România în baza paşapoartelor personale, în care erau aplicate vize valabile, şi au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.