Patru gimnaste de la CSM Arad vor fi eligibile pentru lotul naţional de ansamblu senioare!

by Sorin Haut

Gimnastica ritmică arădeană a obţinut de-a lungul timpului rezultate deosebite pe plan naţional, iar anii următori se anunţă la fel de buni pentru secţia condusă de Daniela Chiriac, antrenoare la Clubul Sportiv Municipal. O serie de sportive arădene sunt în plan pentru loturile naţionale de ansamblu junioare sau senioare. Pentru cel din urmă, nu mai puţin de patru gimnaste de la CSM Arad, Alenia Biringer (foto), Catrina Buniov, Antonia Stănescu şi Dalia Marin vor fi eligibile pentru Europeanul de anul viitor, de la Budapesta: “Toate vor avea în 2023 vârsta necesară pentru a putea participa la Campionatul European de anul viitor”, spune Daniela Chiriac, care alături de colega sa de la Arad, Tatiana Novikova, vor antrena acest lot naţional de ansamblu senioare.

Primul Campionat Naţional – în primăvară, tradiţia continuă cu „Arad Trophy”

În această perioadă, gimnastele de la ritmică exersează pentru noul sezon, unul cu obiective importante doar pe plan intern: “În 2022 nu avem obiective internaţionale mari, cum ar fi Europene sau Mondiale, acum suntem în plin proces de exerciţii de compoziţii pentru noul cod de punctaj. În aprilie vom avea un prim concurs, în luna mai avem deja Campionat Naţional la mica gimnastă, la Ghimbav, iar la noi vom avea în toamnă deja tradiţionalul “Arad Trophy”. Personal, mă pregătesc acum şi pentru un curs online internaţional de arbitri”, mai spune Daniela Chiriac.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate