Marți, până la ora 15, România va avea un premier desemnat de Klaus Iohannis. Președintele are o listă scurtă cu numai 4 nume.
Primul este Liviu Voinea, propus de PSD, însă cu șanse minime de a fi propus pentru că președintele nu vrea un premier care are legături cu social-democrații.
Dacian Cioloș e un nume vehiculat și, spun unii, propus, din exterior. Fostul comisar european e văzut bine la Bruxelles, însă are o problemă: e văzut drept un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, iar anul trecut ar fi vrut să fie din nou comisar european, iar pentru asta s-ar fi rugat, spun anumite surse, de PSD pentru a-l sprijini.
Bogdan Olteanu, fost lider PNL, acum la BNR, e o variantă agreată de liberali, dar și de președinte.
Călin Georgescu e cea de-a patra variantă, ultima apărută pe listă. El e expert în dezvoltare durabilă, iar din 2013 e președintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma din Viena, Austria. Totodată, în 1999 și în 2008, Georgescu a fost numit coordonator al proiectului Guvernului României de Strategie Națională pentru Dezvoltare Durabilă.
Sursa: stiripesurse.ro