La data de 12 Februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant mai mulți bărbați care înlocuiau fără drept burlanele unui imobil.
In urma activităților de patrulare, politistii au depistat in flagrant delict, pe strada Coloniștilor din municipiu, patru bărbați cu vârste cuprinse intre 22 și 44 de ani care inlaturau părți ale unui imobil. In fapt, cei patru au fost surprinși in timp ce smulgeau și demontau o parte a șarpantei acoperișului și a burlanelor de scurgere a apei pluviale, montând in locul acestora altele noi in scopul de a fi retribuiți pentru “lucrarea” efectuată.
Din verificările efectuate, s-a constatat ca activitatea prestata de cei in cauză nu ar fi beneficiat de acordul proprietarului imobilului, neexistând vreo autorizație in acest sens. Cei patru s-au ales cu dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infractiunii de distrugere. Totodată, aceștia au fost sancționați conform legii 12/1990 cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru efectuarea de acte comerciale fără autorizație.
Bunurile utilizate (burlanele) in vederea prestării de servicii au fost indisponibilizate de polițiști.
Facebook Comments