Un bărbat din Arad, cu complicitatea a încă trei din acelaşi judeţ, a reuşit printr-o metodă simplă să convingă o femeie din Şelimbăr să le dea 750 de lei. I-au spus că nepotul ei i-a trimis să îi zugrăvească o cameră.
În după-masa zilei de ieri, 6 aprilie, în jurul orei 14.00, o femeie din Șelimbăr a sesizat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune.
În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii din Șelimbăr au stabilit faptul că la ușa victimei s-a prezentat un bărbat necunoscut care i-a solicitat suma de 750 de lei pentru a-i zugrăvii o cameră, precizând că a fost trimis de nepotul victimei. Pentru a convinge victima, bărbatul i-a înmânat propriul telefon pentru a vorbi cu „nepotul” său. Femeia a acceptat să le dea suma de bani, cu care bărbatul ar fi trebuie să achiziționeze produsele necesare lucrării.
Imediat după ce a primit suma de bani, bărbatul a urcat într-un microbuz și a plecat spre municipiul Sibiu. După plecarea acestuia, victima și-a sunat nepotul, care i-a infirmat cele relatate de bărbatul care s-a prezentat la ușa sa.
În jurul orei 1800, polițiștii din Șelimbăr au reușit depistarea autovehiculului suspect, în care au fost identificate patru persoane de sex masculin, domiciliate în județul Arad, cu vârse cuprinse între 25 și 30 de ani.
Una din persoanele din vehicul a fost recunoscută de victimă ca fiind cea care s-a prezentat la imobilul său și căreia i-a înmânat suma de bani.
Prejudiciul a fost recuperat iar polițiștii Postului de Poliție Șelimbăr continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Sursa: oradesibiu.ro