PATRONUL UTI A FACUT PRIMA VICTIMA: PRIMARUL IASULUI A FOST ARESTAT PREVENTIV

by Sida Voicu

Primarul suspendat al Iasului, Gheorghe Nichita, a fost arestat preventiv in dosarul in care este acuzat ca ar fi primit mita, prin intermediari, de la omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, a decis vineri Tribunalul Bucuresti.
Tiberiu Urdareanu a fost plasat in arest la domiciliu, asa cum a solicitat DNA, dupa ce acesta si-a recunoscut vinovatia.
„Inculpatul Tiberiu Urdareanu, in declaratia formulata la 29.10.2015, a recunoscut acuzatia si a aratat ca Nichita i-a dat de inteles ca lucrurile vor merge bine, ca are un ‘aranjament’ cu acea firma si ca va fi multumit. Ulterior, a avut o discutie cu Mardarasevici la sediul UTI, acesta spunandu-i ca se ocupa el de bunul mers al contractului, in conditiile in care si UTI isi va face treaba, ca era o intelegere cu primarul, Mardarasevici comunicandu-i ca 8-10% din valoarea contractului ar fi ‘obligatii’ ale asocierii pentru buna derulare a contractului”, se arata in referatul DNA trimis in instanta.
Gheorghe Nichita a negat faptele in timpul audierilor de la DNA.

Sursa: hotnews.ro

Facebook Comments